….cam asa imi dau seama acum,ca eram in copilarie.
Este vesnica intrebare “pe cine iubesti mai mult? mama sau tata?”.
Eu raspundeam ca multi altii, pe tata, pt ca el imi lua haine,el ma plimba, cu el ma jucam. Era si normal sa raspund asa, copilul iubind parintele care ii face poftele, care nu-l cearta si care de obicei se ocupa cel mai putin de el.
Ar fi trebuit sa raspund ca o iubesc mai mult pe mama, dar cum sa fac asta? Ea ma certa mereu,desi eram copil cuminte, ma obliga sa pap, desi nu vroiam, ma batea la cap sa-mi fac temele.
Hellooooo!!!!!! Avea grija de mine, ea ar fi trebuit sa fie raspunsul meu.
Acum s-a schimbat si intrebarea: “iubesti pe vreunul din parinti?”. Nu-i asa ca majoritatea raspund ca nu?
E trist,dar si eu as tinde sa zic asta. Nu pt ca se poarta urat cu mine sau nu ma ajuta sau nu au inca grija de mine, ci pt ca descopar lucruri care nu imi plac.
Cand eram mica aveam o anumita impresie despre ei, despre anumite fapte petrecute, dar acum….imi dau seama ca eram mica si proasta.
Am descoperit “chestii” care nu pot sa cred ca-s adevarate, nu-mi imaginez cum am putut fi asa naiva si cum m-am lasat fraierita crezand ca ai mei sunt altfel decat restul.
Intamplari care s-au petrecut cu totul altfel fata de cum aveam eu impresia, pur si simplu ma ravasesc acum ca le-am aflat.
Cand am fost o data cu ea la doctor,am crezut ca merge la dentist. De fapt, trebuia sa am frati….multi…baieti.
Delegatiile, de fapt nu erau delegatii.
Telefoanele gresite, nu erau deloc “greseala”.
Certurile pe o tema simpla, prosteasca, ascundea mai mult decat puteam eu sa vad.
Nu-i mai suport 
mica si proasta
septembrie 19, 2009 la 8:52 pm (copilarie)
Catalin a zis,
septembrie 20, 2009 la 2:25 am
Dar chiar tu ai recunoscut in prima jumatate a articolului ca ai tai te-au iubit cand erai mica (aproape sigur te iubesc si acum), fiecare in felul lui.
Sincer, un copil (chiar si un copil matur, la 25 de ani or so) nu ar trebui sa cunoasca aspectele de genul ala la parinti sau ar trebui sa le ignore, daca afla, accidental, de ele. :-s
Sper doar sa nu o fi luat pe aratura si sa vorbesc in necunostinta de cauza (asta in caz ca ai aflat lucrurile astea intr-un context foarte nasol ptr un copil).
zuza a zis,
septembrie 20, 2009 la 10:55 pm
catalin: multumesc,dar am 22 ani
Nu vbesti aiurea deloc. Ai cat de cat dreptate, dar tot aflu diverse lucruri fara sa vreau si mi-e greu sa le ignor.
Catalin a zis,
septembrie 21, 2009 la 12:37 pm
Te urasc. Eu fac 28 in cateva zile.
zuza a zis,
septembrie 23, 2009 la 3:14 pm
multi inainte si petrecere frumoasa! Nu ai de ce sa fii trist ca imbatranesti. Cica devii mai intelept
nu e si cazu meu 
))
Catalin a zis,
septembrie 23, 2009 la 3:51 pm
Merci.
Dar nu vreau sa devin mai intelept. Word is.. “ignorance is bliss”.
sufletica a zis,
septembrie 30, 2009 la 10:19 am
Chiar daca ai 40/50… etc… tot ce se intampla cu parintii tai este normal sa te afecteze. Insa nu uita, indiferent ce se intampla, nu trebuie sa ii judeci. Este greu sa nu vezi, sa ignori, insa deciziile si evenimentele din viata lor, sunt ale lor si atat. Pacat ca multi copii sunt afectati de intamplarile din viata lor, insa stiu ca tu esti capabila sa treci peste asta si vei avea puterea sa nu ii judeci.
Claudiu Constantin a zis,
octombrie 2, 2009 la 5:56 pm
Nu ai cum sa ignori lucrurile astea. Are legatura cu parintii ei, Catalin, nu cu niste oameni de pe strada! Tu ai putea sa le ignori, hm ?
Ideea e sa le accepti ca parte componenta a vietii. S-au intamplat, cu siguranta au fost si niste motive mai importante sau mai putin importante. Ce poti rezolva daca ii judeci acum, le reprosezi lucruri si ii urasti ? Nimic nu mai poate fi sters cu buretele, ci doar acceptat/iertat/inteles.
La 22 de ani trebuie sa fii destul de tare. Si sa poti trece peste toate lucrurile pe care le-ai aflat.
Si toti devenim mai intelepti odata cu cresterea numarului de ani, chiar daca o vedem sau nu.
zuza a zis,
octombrie 3, 2009 la 3:14 pm
fiecare aveti dreptate..partial.
Incerc sa trec peste. E viata lor si intamplator sunt si eu in ea. Si totusi abia astept sa “ma fac mare” si sa plec,pt ca nu-i mai suport.
Catalin a zis,
octombrie 3, 2009 la 3:38 pm
@zuza.. nu ne baga in seama. Iti doresc doar sa fii fericita. >:D<
Laura a zis,
noiembrie 9, 2009 la 2:41 am
E o melodie, de la Savage Garden, “Affirmation”… care are, la un moment dat, un vers: “I believe your parents did the best job they knew hoe to do”. Cred ca intentiile lor, fata de tine, au fost si vor fi mereu unele bune… chiar daca tie, in esenta nu iti fac bine. Pur si simplu atat au putut ei…